Vedeta cunoscută ca psiholog și terapeut în America, Carmen Harra, este adepta unui stil de viață sănătos și consumă doar alimente sănătoase. Secretul său ar fi un macerat pe care l-ar fi învățat de la Dalai Lama și despre care spune că ar avea puteri miraculoase.
„Eu nu mănânc carne de peste 25 de ani, deloc. Mi-am schimbat regimul pe vegetale. Trebuie din când în când şi puţin dulce, deşi cel mai mare duşman al organismului este zahărul. Greşeala pe care o facem noi e că mâncăm compulsiv, în exces, când suntem stresaţi sau emoţionaţi, mâncâm orice când venim de la serviciu.
Am avut cu peste 20 de kilograme în plus. Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile, care contribuie la numărul de calorii. Grăsimea e foarte rea pentru organism, produce colesterol, arteroscleroză, probleme de inimă… Problema e că oamenii nu se iubesc pe ei. Dacă şi-ar schimba starea de spirit şi-ar schimba viaţa şi ar trăi mai mult”, a spus Carmen Harra, la Antena Stars.
„Am învăţat asta de la Dalai Lama. Luaţi două lămâi întregi, le stoarceţi într-un pahar, se pun peste 4 linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu, 4 căţei mari de usturoi tocat. Totul se pune 7 zile la macerat şi se ia zilnic, dimineaţa, o linguriţă. Eu aşa trăiesc şi nu am avut niciodată vreo problemă. În viaţă trebuie să previi, nu să aştepţi să ţi se întâmple”, a precizat Carmen Harra.
Carmen Harra este de părere că situația cumplită pentru toți, cea în care suntem din cauza pandemiei de coronavirus, dar și a crizei economice, va mai continua în următorii ani.
”Economic, până în 2025 – 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.
Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic. Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă”, a spus Carmen Harra.
”Eu am zis mereu că vin anii de virusuri. Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem prin acest purgatoriu, trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară, cum vreți să o numiți. Nu numai cred că o să vină mai multe valuri, dar vin alte forme, alte tulpini, alte virusuri.
Situația, din nou, din punct de vedere mondial, la nivelul sănătății este tot la fel de dureroasă. Toate aceste schimbări se vor produce, abia după aceea putem să ne considerăm că intrăm într-o eră economică mai stabilă. Era prin care noi trecem acum și în următorii ani este de zbucium, de urcușuri, coborâri, de căderi monetare. Situația este scăpată de sub control, părerea mea”, a mai spus aceasta.
Sursa foto: Arhiva Cancan